
Locotenent-colonel Diana Timciuc, angajată a Inspectoratului General de Carabinieri, a participat, timp de trei săptămâni, la cursul internațional „Comunitatea și Securitatea”, organizat de MASHAV – Agenția Israeliană pentru Cooperare Internațională în Dezvoltare, sub egida Ministerului Afacerilor Externe al Statului Israel.
La ceremonia festivă de înmânare a diplomelor au participat toți ambasadorii țărilor din care au venit participanții, iar diplomele au fost înmânate personal de către aceștia. Printre statele reprezentate s-au numărat Republica Moldova, Georgia, Ucraina, Kazahstan, Uzbekistan și Armenia.
Programul a reprezentat o platformă valoroasă de schimb de experiență și cunoștințe între specialiști din diferite țări, oferind participanților posibilitatea de a analiza modele eficiente de cooperare între forțele de ordine și comunitate. Totodată, cursul a contribuit la întărirea cooperării internaționale și la promovarea valorilor comune de solidaritate, respect și responsabilitate socială.
Pe parcursul cursului, participanții au explorat o gamă largă de domenii, de la cadrul legislativ și atribuțiile forțelor de ordine din Israel, la metode de prevenire și soluționare a conflictelor, gestionarea stresului, interacțiunea responsabilă cu persoanele cu dizabilități, măsurile de securitate publică și protecția victimelor violenței domestice și traficului de ființe umane.
În completarea sesiunilor teoretice, programul a inclus vizite de studiu la cinci sedii de poliție – Netania, Tel Aviv, Haifa, Jaffa și Beit Dagan – oferind participanților o perspectivă practică asupra modului de organizare și funcționare a instituțiilor de aplicare a legii. De asemenea, cursanții au vizitat cel mai strict penitenciar din Tel Aviv și au participat la o deplasare documentară în zona Fâșiei Gaza, analizând consecințele atacului terorist din 7 octombrie 2023.
Participarea carabinierilor la programe de instruire internațională subliniază angajamentul Inspectoratului General de Carabinieri pentru dezvoltarea profesională continuă și schimbul de bune practici, întărind capacitatea instituției de a răspunde provocărilor din domeniul securității publice și de a colabora strâns cu comunitatea.










