În contextul zilei profesionale, marcată pe 12 decembrie, șase colegi au primit distincții de stat ale Republicii Moldova, în semn de apreciere, din partea Președintei Maia Sandu.
În discursul său, Președinta Maia Sandu a declarat:
„Apreciem munca dumneavoastră de zi cu zi. Nu obosiți să o faceți excelent, pentru că aici avem excelență de la care trebuie să învățăm și pe care trebuie să o răspândim. Doar cu oameni ca dumneavoastră vom reuși să avem grijă de comunitățile noastre și de țara noastră.”
În semn de recunoaștere pentru realizările lor, colegii noștri au primit aceste distincții, care reflectă devotamentul și profesionalismul de care au dat dovadă, iar întreaga echipă a Inspectoratului General de Carabinieri se simte onorată de acest moment.
Inspectoratul General de Carabinieri își reafirmă angajamentul de a continua să servească cetățenii Republicii Moldova cu responsabilitate și profesionalism, inspirându-se din realizările colegilor săi și menținând standardele înalte de performanță în toate domeniile activității.
Împărtășim bucuria succesului vostru, colegi! Realizările voastre sunt un model de urmat și o dovadă că excelența se atinge prin muncă, dedicare și perseverență.



