
Domnilor militari și veterani !
Cu ocazia sărbătorii naționale - „Ziua Independenței Republicii Moldova”, Vă adresez cu o deosebită plăcere cele mai sincere și calde felicitări, însoțite de urări de sănătate și prosperitate.
Acest frumos prilej ne oferă posibilitatea să evaluăm progresele obținute, grație activității perseverente desfășurate consecvent în abordarea sarcinilor încredințate și să trasăm obiective strategice de viitor.
Prin munca deloc ușoară, am contribuit împreună la consolidarea Trupelor de Carabinieri ale Ministerului Afacerilor Interne - inițiind un amplu proces de reformare.
Suntem doar la început de cale... și îmi exprim convingerea că Dumneavoastră – angajații de astăzi și de mâine ai Departamentului Trupelor de Carabinieri, prin dedicație permanentă, deschidere față de nou și față de societatea civilă, Veți avea o contribuție esențială la îndeplinirea acestui obiectiv major.
Numai prin acțiuni concrete, curaj, abnegație, profesionalism și responsabilitate, fiind uniți de-o cauză plauzibilă – modernizarea Trupelor de Carabinieri și un jurământ sfânt – servirea cu credință Patriei noastre, Republicii Moldova, vom reuși să edificăm un viitor prosper într-o societate democratică.
Domnilor militari și veterani Vă felicit cu sărbătoarea noastră națională și îmi exprim respectul pentru întemeietorii statului suveran, care au făurit cu demnitate istoria neamului. Vă doresc din tot sufletul ca în fiecare casă să domnească dispoziția de sărbătoare și bunăstare.
Trăiască Republica Moldova!
Viceministru al Afacerilor Interne,
Comandant al Trupelor de Carabinieri
colonel Veaceslav CEBAN



