
Ziua de 03 iulie 2016, a fost o zi de sărbătoare pentru întreg efectivul Departamentului Trupelor de Carabinieri al Ministerului Afacerilor Interne prin Jurămîntul de credință Patriei și poporului, rostit de 111 tineri înrolați la începutul lunii iunie.
Patru săptămîini, în cadrul centrelor de pregătire inițială a tinerilor militari din unitățile militare 1001 și 1006, au fost o adevărată încercare pentru acești recruți. Ghidați de ofițeri și sergenți cu experiență, aceștia au fost inițiați în arta militară, tradițiile de luptă și specificul serviciului militar în termen în cadrul Trupelor de Carabinieri ale Ministerului Afacerilor Interne. Tinerii au făcut cunoștință cu armamentul, mijloacele speciale din dotare, misiunile de bază ale carabinierilor și importanța acestora.
La ceremonie, în fața Drapelului de luptă al Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI, sub sunetele Orchestrei- Model și Corului cameral ”Credo” ale DTC, tinerii au trăit emoţii de neuitat, rostind Jurămîntul militar sub ochii părinților, rudelor și prietenilor.
Cu acest prilej, din partea conducerii Ministerului Afacerilor Interne și comandamentului Trupelor de Carabinieri, cu un mesaj de felicitare, a venit general-maior Ion Țurcan, Viceministru al Afacerilor Interne, comandant al Trupelor de Carabinieri.
”Jurămîntul depus astăzi, are un rol important pentru întreaga societate, pentru fiecare cetățean al Republicii Moldova. Să fiți demni, să fiți devotați, să respectați cu strictețe legea și drepturile fundamentale ale cetățeanului. Să deveniți adevărați patrioți. Pentru țară! Pentru neam! Pentru - Moldova!”, a menționat în discursul său generalul-maior Ion Țurcan.
De asemenea, au fost trecute în revistă paginile de glorie înscrise de carabinieri în istoria Republicii Moldova, unele din ele semnate cu sîngele camarazilor, care au căzut pentru apărarea integrității și suveranității Patriei noastre. Amintirea depre acești bravi fii ai neamului a fost consfințită prin depuneri de flori și păstrarea unui minut de reculegere.
Orchestra-Model a venit cu un defile-show îmbinat cu iscusință cu un program de exerciții demonstrative la intrucția de front cu arma prezentate de către plutonul gărzii de onoare al unității militare 1002.
La final, Batalionul Independent cu Destinație Specială ”Scorpion” al Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI a surprins publicul cu exercițiile demonstrative de luptă corp la corp și acțiunile tactice de luptă.
Tinerii carabinieri au fost susținuți de către conducerea DTC, primind un concediu de scurtă durată, pentru a sărbători împreună cu părinții și rudele. La revenire, ei vor fi repartizați în unitățile militare ale Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI, pentru continuarea serviciului militar în termen.


















